
Așa cum se spunea și în emisiunea de mai jos, este vară, cald și sigur ne gândim la o înghețată. Dar ne gandim si la sănătate, mai ales dacă avem obiceiul de a nu ne abține prea mult de la abundența de alimente disponibile oriunde, oricând și frumos ambalate sau prezentate, în așa fel încât să “ne ia ochii”…
Avem de ales, varianta cu zahăr sau cea cu îndulcitori. Dar nu mă refer doar la înghețată, ci și la cafea, dulciuri, sosuri, etc. Ne amintim de “zahărul ascuns” despre care am tot vorbit în media? Și să ne gândim la beneficia vs riscuri? Despre asta este vorba, de fapt, nu? Un consum ponderat de zahăr adăugat nu daunează nicicum, dar luând în considerare și acel zahăr ascuns menționat mai sus. Pentru cei care mănâncă cât mai natural este ușor de calculat, dar pentru cei care aleg comoditatea produselor rafinate și procesate, cum facem?
Haideți să vă introduc noțiunile de bază despre îndulcitori, pentru ca voi să fiți cât mai informați când alegeți alimentele! O să vă scriu astăzi despre tipurile de îndulcitori și câteva mituri explicate!
Tipuri de îndulcitori
Iată tipurile de îndulcitori: (a) naturali (origine zaharidica (zaharoza, fructoza, maltoza) şi poliolii (sorbitolul, xylitolul), care au indice glicemic* mai mic decât al glucozei, evitând astfel creşterile glicemiei după masă mari, dar au conţinut caloric) şi (b) sintetici (zaharină, aspartamul, ciclamatii, care nu au conţinut caloric). Cei sintetici s-au dovedit a fi siguri pentru consumul uman şi au marele avantaj că pot fi folosiţi în diete, într-un stil de viaţă sănătos şi, mai ales, de către pacienţii diabetici.
ZAHARINA. A fost aprobată în 1958 de FDA (Food and Drug Administration UŞA), îndulceşte de 200-700 ori mai mult decât zahărul şi are doza limita aprobată de FDA de 5 mg/kg. S-a crezut că este cancerigenă, ceea ce a iscat şi miturile că îndulcitorii ar fi cancerigeni, ipoteza ducând la o generalizare a ideii despre substanţele de acest tip. Dovezile au arătat că acel tip de tumoră care a apărut la şobolanii studiaţi nu se dezvoltă şi la oameni. Este stabilă la temperaturi crescute, ceea ce o face bună pentru diverse preparate alimentare, însă poate conferi un gust amar. Nu este recomandat în sarcină, pentru că poate traversa placenta cu riscuri posibile asupra fătului.
ASPARTAMUL. Aprobat de FDA în 1981, acest îndulcitor are o putere de îndulcire de 200 ori mai mare decât a zahărului şi este recomandat a fi folosit în limita a 50 mg/kg. Este absorbit şi metabolizat în intestin rapid, în produşi finali care nu sunt dăunători, însă unul dintre aceştia afectează anumite persoane care au o boală genetică rară, Fenilcetonurie, fiind contraindicat. Prin metabolizare aspartamul generează 4 kcal/g, dar fiind consumat în cantităţi foarte mici, aportul real de calorii este chiar neglijabil. Se destabilizează la căldură, dependent de pH şi temperatură, deci nu este recomandat la gătit. Cercetările ştiinţifice nu au putut corela folosirea acestui îndulcitori cu anumite reacţii adverse suspicionate, ceea ce îi conferă siguranţă în folosire în continuare.
ACESULFAMUL DE POTASIU. A fost aprobat de FDA în 1998 şi are o putere de îndulcire de 200 ori mai mare decât a zahărului şi este recomandat a fi folosit în limita a 15 mg/kg. Este absorbit de organism dar este secretat apoi prin urină nemetabolizat. Este stabil la temperatură şi este folosit împreună cu aspartamul în diverse preparate pentru a reduce cantităţile folosite şi pentru a obţine un gust mai bun. Este utilizat, în unele cazuri şi la fabricarea băuturilor carbogazoase îndulcite artificial dar aproape întotdeauna în asociere cu alţi îndulcitori sintetici precum aspartamul sau sucraloza. Nu determina modificări ale glicemiei la pacienţii cu diabet zaharat.
SUCRALOZA. Aprobată de FDA în 1998, acest îndulcitor are o putere de îndulcire de 600 ori mai mare decât a zahărului şi este recomandat a fi folosit în limita a 5 mg/kg. În mare parte nu este absorbit la nivel intestinal, fiind eliminat prin fecale, iar cantitatea absorbită este eliminată prin urina nemetabolizată. Este rezistentă la temperatură.
NEOTAMUL. A fost aprobat de FDA în 2002, având o putere de îndulcire de 7.000 – 13.000 ori mai mare decât a zahărului şi este recomandat a fi folosit în limita a 2 mg/kg. Este absorbit parţial şi este metabolizat ca metanol şi eliminat rapid prin urină şi fecale. Este stabil în alimente.
STEVIA. Aprobat de FDA în 2008, acest îndulcitor are o putere de îndulcire de 300 ori mai mare decât a zahărului şi este recomandat a fi folosit în limita a 5 mg/kg. Este natural, fiind extras din planta Ştevia rebaudiana Bertoni. Este stabil în produsele alimentare solide sau lichide. Poate lăsa un gust amar.
XYLITOLUL. Este un carbohidrat simplu, natural, obţinut prin fermentare (coceanul de porumb sau prune), fiind o substanţă recunoscută de organism, întrucât se produce în cantităţi mici. Are cu 30% mai puţine calorii decât zahărul, însă pe unitatea de consum (echivalent cu o linguriţă) aportul caloric este neglijabil. Indexul glicemic al xylitolului este foarte scăzut prin comparaţie cu cel al glucozei sau cel al altor carbohidraţi. Această caracteristică îl face potrivit pentru consumul de către pacienţii supraponderali pentru prevenirea apariţiei obezităţii şi în cazul pacienţilor cu diabet zaharat de tip 2, în cantităţi recomandate de medicul curant. Fiind ca structură chimică diferit de alţi carbohidraţi, nu este recunoscut ca fiind zahar, ceea ce îi conferă o acţiune antibacteriană, cu utilizare largă în industria preparatelor de uz oral (gume, bomboane, paste de dinţi, etc). Însă, în cantităţi mari, poate duce la retenţie de apă şi diaree.
ERITRITOLUL. Este un îndulcitor natural care se regăseşte în anumite fructe sau alimente fermentate (sos soia, sake, vin, struguri, pepene, pere etc). Îndulceşte mai slab decât zahărul (60-70%). Are un indice glicemic foarte scăzut, nu are conţinut caloric, ceea ce îl face o alternativă bună pentru diabetici sau cei care ţin cure de slăbire. Ca şi xylitolul, efectele secundare apar în sfera digestivă, un consum peste 50 mg poate duce la simptome ca: diaree, greaţă, dureri abdominale. Mare atenţie trebuie avută în dietele cu acest tip de îndulcitori, care, nefiind recunoscute ca şi carbohidraţi, senzaţia de saţietate poate întârzia, ducând la o supraalimentare a consumatorului, care în final înseamnă risc de obezitate. Este absorbit aproape integral în intestin şi eliminat prin urină. Este stabil la temperaturi până la 160° Celsius.
Mituri despre îndulcitori
- îndulcitorii sunt cancerigeni şi se preferă zahărul care este natural.
Sunt numeroase studii care au evaluat efectul potenţial cancerigen al lor, însă concluziile generale sunt că riscul este scăzut şi este importantă cantitatea de îndulcitor folosit. Dacă luăm în considerare, de exemplu, aspartamul care are o putere de 200 ori mai mare decât zahărul, iar alitamul de 2000 ori mai mare decât a zahărului, cantitatea consumată este suficient de mică să fie considerată sigură pentru organismul uman.
- Dacă dulciurile sunt preparate cu îndulcitori, pot mânca mai multe.
În orice produs în care zahărul este înlocuit cu îndulcitori trebuie să luăm în considerare restul ingredientelor, anume: făinuri, aditivi, uleiuri etc. Înlocuirea cu îndulcitori nu anulează şi efectul celorlalte ingrediente. De accea, orice produs de acest tip are mai puţine calorii, este de preferat, dar nu trebuie crescută cantitatea, ci doar simplu să alegem varianta mai convenabilă.
- îndulcitorii artificiali te pot îngrăşa. Ei, în sine, nu te pot slăbi, nici îngraşă. Fac parte din adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi pot substitui cu succes zahărul din alimentele preferate. Mecanismul prin care schimbarea zahărului cu îndulcitori poate duce la creştere în greutate, este acela prin care pacientul cauta „recompense” prin alegerea altor alimente hipercalorice compensator sau recompensator „alegerii sănătoase”.
Notă explicativă:
*indice glicemic = (IG) este un sistem de masurare al carbohidratilor, pe o scara de la 0 la 100, in functie de efectul alimentului ingerat asupra nivelului de zahar din sange. Este un indicator care masoara viteza cu care un anumit tip de carbohidrat ajunge in sange si influenteaza nivelul de zahar. (http://www.sfatulmedicului.ro/Alimentatia-sanatoasa/indicele-glicemic-al-alimentelor_7619)