Obezitatea – EPIDEMIA SECOLULUI

epidemia secolului

Patologia metabolică care include obezitatea, sindromul metabolic, diabetul de tip 2 şi boala vasculară periferică au ca element comun „expansiunea ţesutului adipos”. Astfel, este foarte important să ne focusăm atenţia asupra acestui ţesut, precum şi a factorilor de mediu care stau în spatele caracterului epidemic al acestui tip de patologie.

Dat fiind stilul de viaţa modern, cu creşterea aportului caloric şi a sedentarismului, obezitatea devine o problemă socială, mai ales în rândul copiilor, la care aceasta începe să se asocieze cât mai frecvent cu apariţia tipului 2 de diabet zaharat la vârste cât mai fragede.

Obezitatea a devenit astfel una dintre cele mai mari probleme ale medicinii moderne. Deşi se cunoaşte din antichitate, iar prezenţa ei era considerată, la acea vreme, ca o stare pozitivă, de care beneficiau numai persoanele bogate, invidiate, poate, însă durata de viaţa înainte de 1800 era mai mică de 50 ani. Obezitatea a devenit o problemă în momentul în care durata de supravieţuire a crescut în ţările dezvoltate peste 60 şi apoi 70 ani şi când s-a constatat că prezenţa obezităţii se asociază cu o patologie metabolică complexă, precum diabetul zaharat şi boala cardiovasculară.

În anii 1950-1960, obezitatea era definită ca un factor de risc de morbiditate şi mortalitate cardiovasculară. Mai târziu, s-a asociat obezitatea ca factor de risc şi agravant pentru mai multe patologii, astfel încât, în prezent, aceasta este definită că excesul ponderal care are consecinţe somatice, fiziologice şi sociale, afectând calitatea vieţii pacienţilor.

În 1997, obezitatea a fost încadrată ca şi boala cronică de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Astfel, supraponderabilitatea şi obezitatea este definită că excesul ponderal acumulat care poate altera starea de sănătate, conform WHO. Sunt mai multe metode de a evalua obezitatea, dar cele mai comune sunt IMC şi circumferinţa abdominală, ultima, care defineşte obezitatea abdominală.

Foarte frecvent, atât caracterul familial cât și o serie de elemente din propria copilărie fac excesul ponderal principala stare patologică detectabilă, având totuși avantajul că este adesea ușor de recunoscut. Pot apărea o serie de elemente de confuzie, din cauza proporției dintre masa de țesut adipos și masă musculară. Folosind înălțimea, greutatea și circumferința abdominală, un copil, un adolescent, un adult tânăr și în special un vârstnic poate fi caracterizat cu ușurință ca aparținând uneia dintre cele cinci categorii antropometrice principale: subponderalitate, greutate normală, supraponderalitate, obezitate sau obezitate morbidă (vezi tabelul de mai jos):

 

Diagnosticul stării de suprapondere și al obezității Dignosticul obezității abdominale
IMC (kg/m2) Condiţie CA (cm)
<18,5

18,5-24,9

25,0-29,9

30,0-34,9

35,0-39,9

≥40

Subgreutate

Greutate optimă

Suprapondere

Obezitate gradul I

Obezitate gradul II

Obezitate gradul III

Femei Bărbați
≥80 ≥94

Tabel 1. Criteriile de diagnostic ale obezității. Adaptat dupa Serban Viorel. Tratat Roman de Boli Metabolice. Ed. Brumar, 2011.

Întregul articol îl găsiți pe site-ul:

https://www.revistagalenus.ro/nutritie-si-farmacie/expansiunea-patologiei-metabolice-%E2%88%92-epidemia-secolului-partea-i-in-prim-plan-obezitatea/

 

Dr. Simona Carniciu

A scris ca autor sau coautor peste 70 de articole științifice și lucrări la congresele de specialitate naționale și internaționale.

Niciun comentariu

Lasa un raspuns